Cauzele care inlatura consecintele condamnarii sunt reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoareasca. Conform art. 165 din Noul Cod Penal, reabilitarea de drept are loc, daca in termen de 3 ani, condamnatul nu a mai savarsit alta infractiune, in cazul condamnarii la:
- pedeapsa amenzii;
- pedeapsa inchisorii care nu depaseste doi ani;
- pedeapsa inchisorii a carei executare a fost suspendata sub supravechere.
In cazul reabilitarii judecatoresti, aceasta se acorda de instanta, dupa indeplinirea urmatoarelor termene:
- 4 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depaseste 5 ani;
- 5 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
- 7 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani sau in cazul pedepsei detentiunii pe viata, comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii;
- 10 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viaţa, considerata executata ca urmare a gratierii, a implinirii termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau a liberarii conditionate.
CONDITIILE PENTRU CARE SE ACORDA REABILITAREA JUDECATOREASCA:
- nu a savarsit o alta infractiune in intervalul de timp prevazut in art. 166 din Noul Cod Penal, respectiv de 4 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani;
- a achitat integral cheltuielile de judecata si si-a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand acesta dovedeste ca nu a avut posibilitatea sa le indeplineasca sau cand partea civila a renuntat la despagubiri.
Reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca se indeplinesc:
- de la data cand a luat sfarsit executarea pedepsei principale sau de la data cand s-a prescris;
- din momentul in care amenda a fost achitata integral sau executarea ei s-a stins in orice alt mod, pentru pedeapsa amenzii;
- de la data actului de gratiere, daca la aceasta data hotararea de condamnare era definitiva sau de la data ramanerii definite a hotararii de condamnare, daca actul de gratiere se refera la infractiuni in curs de judecata, in cazul gratierii totale sau de gratiere a restului de pedeapsa;
- de la data indeplinirii termenului de supraveghere, in caz de suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei;
- de la data executarii pedepsei, in raport cu pedeapsa cea mai grea, pentru condamnarile succesive.
Reabilitarea judecatoreasca va fi anulata daca se descopera ca cel reabilitat a mai savarsit o infractiune care ar fi condus la respingerea cererii la momentul acordarii ei.
EFECTELE SI REINNOIREA REABILITARII
Efectele reabilitarii: Decaderile, interdictiile si incapacitatile decurgand din condamnari pronuntate in baza legii vechi isi produc efecte pana la intervenirea reabilitarii de drept sau dispunea reabilitarii judecatoresti, in masura in care fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea este prevazuta si de legea penala noua si daca decaderile, interdictiile si incapacitatile sunt prevazute de lege.
Legea noua prevede faptul ca reabilitarea face sa inceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezulta din condamnare, dar nu se produc efecte in cazul masurile de siguranta.
Reinnoirea reabilitarii: Nu se poate introduce o noua cerere, in caz de respingere a cererii de reabilitare, decat dupa un termen de un an de la data respingerii cererii prin hotarare definitiva.
In situatia in care doriti sa va reprezentam in procedura reabilitarii, nu ezitati sa ne contactati telefonic 0724.854.213 sau pe e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..